Capitalism

Capitalism (dictatură capitalistă sau dictatură burgheză), formaţiune socială care se întemeiază pe proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producţie şi pe exploatarea muncitorilor salariaţi şi în care burghezia, în vederea consolidării dominaţiei sale economice, deţine puterea politică

Procesul de apariţie al capitalismului în Europa occidentală a început aproximativ în sec. 15 – 16. Cele două clase principale ale capitalismului sînt clasa proletarilor şi clasa capitaliştilor. Scopul producţiei capitaliste este obţinerea de plusvaloare. În raport cu feudalismul, capitalismul a dezvoltat forţele de producţie ale societăţii, a ridicat productivitatea muncii şi gradul de socializare a producţiei. Contradicţia fundamentală a capitalismului este contradicţia dintre caracterul social al producţiei şi forma privat-capitalistă a însuşirii rezultatelor producţiei.

Ideologia burgheză, produs spiritual al orînduirii capitaliste, exprimă interesele de clasă ale diferitelor pături şi grupări ale burgheziei. De la începutul sec. 20, capitalismul a intrat în stadiul cel mai înalt al dezvoltării sale: imperialismul.

Deci, în evoluţia sa, capitalismul a parcurs două stadii: stadiul dominaţiei liberei concurenţe (capitalism premonopolist) şi stadiul dominaţiei monopolurilor (imperialismul, capitalismul monopolist sau capitalismul sec. 20). La rîndul lor, fiecare dintre cele două stadii au parcurs mai multe etape. După cum arată Marx, în cele din urmă „monopolul capitalului devine o cătuşă pentru modul de producţie capitalist care a înflorit odată cu el şi prin el. Centralizarea mijloacelor de producţie şi socializarea muncii ajung la un punct la care devin incompatibile cu învelişul lor capitalist. Acesta este sfărîmat. Proprietăţii private capitaliste i-a sunat ceasul. Expropriatorii sînt expropriaţi…, producţia capitalistă generează cu necesitatea unui proces natural propria ei negare“.

În epoca actuală, dictatura capitalistă nu mai poate asigura dezvoltarea forţelor de producţie pe plan mondial, politica sa economică duce la risipă de bunuri materiale şi de forţă de muncă, generează crize de energie şi de materii prime, crize economice în general, accentuează inegalităţile în relaţiile internaţionale, împărţirea lumii în bogaţi şi săraci.

http://www.marxists.org/romana/dictionar/c/Capitalism.htm

_______________________________________________________________________________________________

Deşi nu am convingeri comuniste sunt sigur că nu puteţi depăşi concepţia marxistă asupra capitalismului!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: