1990-2000 Deceniul ruşinii

Deceniul de după 1989 este prima perioadă a crimei antiromâneşti postpuciste. În anii 90 a avut loc dezmăţul proocidental al românilor şi dezmăţul antiromânesc al alogenilor din România. Ambele procese au fost  susţinute de oligarhia occidentală capitalistă. În acest deceniu oligarhia imperialistă occidentală i-a instigat pe infractorii reali şi pe cei potenţiali din România şi din afara României la subminarea economiei naţionale române, la subminarea puterii de stat, la subminarea bazei biologice a poporului român precum şi la distrugerea organizării vieţii sociale şi a sistemului şi procesului de învăţământ sub pretextul trecerii la orânduirea capitalistă ca la o orânduire superioară socialismului. Toate aceste fapte au fost săvârşite cu brutalitate războinică şi cu premeditare. Şi culmea neruşinării capitaliste este că capitaliştii pretind că ei ne-au ajutat să scăpăm de o orânduire socială criminală şi ne mai cer şi bani şi dobânzi pentru crima antiromânească săvârşită de ei.

Între oamenii locali care au răspuns acestei chemări criminale antiromâneşti se aflau mai multe categorii după cum urmează.

Oamenii sinceri, de bună credinţă, netârşiţi prin pestilenţele lumii capitaliste, optimişti, progresişti erau majoritatea tinerilor care intrau în câmpul muncii în 1990 având în jur de 20 de ani. Aceşti oameni crezând că se face o deschidere pentru progres şi dezvoltare generală au admis cu naivitate că este bine să fie subminată economia statului român şi să se substituie economia naţională cu economia individuală şi de grup. Ei credeau că activitatea particulară va putea duce în spinare sarcinile unui popor. Ideile substituirii economiei naţionale cu economia particulară au fost numai momelile occidentale pentru atragerea în crima antiromânească ulterioară. Categoria aceasta de naivi avea un optimism al tinereţii care avea să îi ducă la confirguraţii personale dintre cele mai pernicioase pentru poporul român deoarece drumul transformării proprietăţii poporului român asupra avuţiei sale în proprietate de grup şi individuală a dus nu la unitate naţională ci la caricaturi economice şi sociale demne de un muzeu al genocidului antiromânesc: buticuri rahitice pe colţuri de stradă în locul întreprinderilor organizate de mii de lucrători calificaţi, bişniţă pedagogică în loc de şcoli profesionale prostituţie generalizată internă şi externjă în special româno-turcească şi româno-grecească. Femeile tinere au ajuns să sugă prin boscheţi ca să se privatizeze. Oh ce bun era capitalismul postpucist! O altă consecinţă ,,admirabilă” a punerii pe umerii indivizilor şi a grupurilor mici a poverii activităţii economice naţionale a fost fărâmiţarea şi apoi dispariţia unor ramuri economice bazale ca agricultura şi industria. Marile fabrici au fost înlocuite de nişte anemice sereloaie în care indivizii abia supravieţuiau deposedându-i pe alţii ca să se salveze pe ei şi familiile lor. Activitatea agricolă şi industrială română s-a întors la primitivismul capitalismului interbelic regalist.

Învăţământul centralizat şi organizat ştiinţific s-a buticarizat şi el, tinerii fiind momiţi cu ideea concurenţei ce va naşte calitate.

Aceşti tineri între 20 şi 30 de ani nu ştiau că au fost treptat atraşi într-un război de tip nou în care degenerarea procesului de învăţământ era dirijată din Occident. Oligarhia occidentală miza pe ipoteza că atracţia pentru satisfacerea individuală va fi mai puternică decât atracţia pentru satisfacţia naţională. Nu s-au înşelat. Ignorând această ipoteză PCR a ratat comunismul în România. Degradarea climatului economic, social şi cultural din România în anii 90 a înclinat pavlovian balanţa către formarea reflexelor infracţiune-ciolan în detrimentul deprinderilor sociale ale tinerilor postpucişti. În felul acesta la sfârşitul anilor 90 aveam în România configuraţii personale consolidate în vârstă de 30-40 de ani în care automatismele jafului de 10 ani aveau să fie determinante şi definitorii pentru următorii 10 ani adică pentru 2001-2010. Această consolidare infracţională  a persoanelor avea să fie interpretată de duşmanii poporului român ca fiind o trăsătură rasială a românilor. Normal! Cum era să-şi recunoască criminalii occidentali opera?

Specialiştii crimei antiromâneşti ştiind că deposedarea antinaţională era pe terminare prin volatilizarea obiectului proprietăţii naţionale şi că românii urmează să intre în criză generalizată au pregătit treptat o nouă momeală antinaţională pentru fraierimea română: uniunea cu Europa şi integrarea în pactul criminal al Atlanticului de nord. Oligarhii occidentali aveau grijă să menţină lustrul vieţii occidentale lustru care demult a început a se deteriora, mai cu seamă din 1990. Modelul yugoslav a fos repede anihilat în cursul anilor 90 pentru a nu mai avea nimeni nici un reper de salvare naţională. Entuziaştii tineri din 1990 au devenit persoane deformate care avea comun cu naţiunea doar câteva aspecte superficiale. Unii ajunseseră prin deposedarea creştinească a semenului să-şi încropească mici averi. Cei mai mulţi însă ca în legea Pareto au ajuns şomeri cerşind muncă de pe o zi pe alta. Unii au devenit infractori ordinari de drept comun dublând cantitatea deţinuţilor.

O categorie mai aparte a ajuns la 30 de ani fără nici o vechime în muncă fie că nu au lucrat fie că capitaliştii nu le-au înregistrat oficial munca.

Alţii în condiţiile deteriorării asistenţei sanitare s-au îmbolnăvit ajungând chiar cerşetori capitalişti.

O categorie nouă erau pensionarii înainte de vreme. Pensionarea înaintea vârstei de pensie a fost o manevră perversă a capitaliştilor nu pentru binefacere socială ci pentru dezintegrarea mai uşoară a întreprinderilor şi grupurilor româneşti organizate ce ar fi putut opune rezistenţă distrugerii. Momeala pensioării premature nu s-a făcut pe banul oligarhiei occidentale ci tot pe banii românilor.

Oligarhia occidentală a distrus şi forţa de muncă română şi conştiinţa românilor pe banii noştri ai românilor.

Alături de această perversiune socială capitaliştii postpucişti au dat naştere unei pervertiri cu totul noi pe baze biopatologice: pervertirea raporturilor sexuale. Tinerilor postpucişti li s-a oferit nemaipomenita soluţie şi şansă de a se regula şi linge în cur în condiţii juridice asigurate de stat.

Perioada 1990-2000 a fost un deceniu-capcană , un deceniu al ruşinii istorice pentru români. În loc să propăşească România generaţia tinerilor postpucişti a participat la decăderea culturii şi civilizaţiei române.

Desigur culpa degenerării postpuciste aparţine şi celor ce aveau în timpul puciului 30, 40 şi 50 de ani deoarece unii dintre ei cum au fost parlamentari, guvernanţi, preşedinţi, legiuitori şi guvernatori ai Băncii României deci s-au aflat în poziţiile sociale de decizie transformând România dintr-un stat şi o ţară suverană într-o pipernicită colonie cerşetoare la poarta aşa-zisei uniuni europene prin anul 2000.

Obsedantul deceniu postpucist va fi o ruşine durabilă a poporului român pentru că fără luptă de apărare s-a lăsat batjocorit de străini. Marea prostire postpucistă va fi plătită de generaţiile lovite ale viitorului. 80 la sută din poporul român a devenit populaţie şi 20 la sută a devenit elita cleptocratcă capitalistă. Capitalismul postpucist poate fi folosit ca etalon al răului în viitorul acestui popor hăituit de toţi tâlharii de 2000 de ani începând cu romanii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: