Acțiunea Pungești

Evenimentul de la Pungești prezintă următoarele particularități. În primul rând este posibil ca acțiunea să fi fost premeditată de agenții americani. După cum ați observat forțele represive i-au lăsat pe protestanți să facă fapta de distrugere și apoi au provocat-o pe cea de ultraj. Aceste două elemente arată caracterul premeditat al dușmanilor poporului pentru a-i pedepsi penal pe făptuitori. Pedepsirea penală are două obiective: intimidarea celor ce vor mai protesta în alte locuri și descurajarea recidiviștilor prin pagubele materiale provocate prin amendare.

Asupra eficacității acțiunii de la Pungești precizăm că pentru ca să fi avut efectul scontat trebuia să fi săvârșită de un număr mare de oameni. Problema este o problemă de forță. Americanii și complicii lor din România mizau pe forțele represive nu pe legitimitatea acțiunii lor de subminare a cadrului natural al poporului român. Dacă este o problemă de forță în care americanii și-au subordonat forța statală română contra nevoilor poporului român atunci forța nu putea să fie contracarată decât prin forță.

Un alt aspect al eficacității combaterii acțiunii criminale a străinilor pe sol românesc este punctul de aplicare a forței. Nici forța slugilor americane nu s-a aplicat asupra poporului român motiv pentru care organul de stat nu poate fi acuzat direct de acțiune antinațională deoarece forța represivă a fost aplicată asupra unui grup de 400 de indivizi dintre care o parte erau probabil agenții lor sub acoperire. În această represiune a unei mișcări morale dar ilegale americanii au câștigat posibilitatea operării contra subsolului românesc și contra cadrului natural al poporului român. Pe de altă parte nici forța cetățenilor ce s-au opus forării periculoase nu s-a aplicat asupra autorilor acțiunii antinaționale de degradare a cadrului natural de viață al poporului român. Practic forța cetățenilor s-a aplicat asupra servitorilor grupului american care de altfel sunt români săraci puși în slujba străinilor pentru că nu mai pot supraviețui în climatului criminal creat de orânduirea capitalistă occidentală în România. În concluzie eficacitatea acțiunii și reacțiunii este foarte mică. Pe de o parte majoritatea poporului român a scăpat nepedepsită de poliția capitalistă iar majoritatea importantă a autorilor acțiunii antinaționale circulă nevătămați și plănuiesc noi agresiuni împotriva poporului român.

Pentru capitaliști a apărut avantajul reducerii conflictului la un incident minor local și capitaliștii vor să lase impresia acestui minorat și în ceea ce privește crima premeditată de ei și în ceea ce privește conștientizarea crimei de către popor.

În aceste împrejurări conflictuale apar tot mai pregnant acțiunile antiromânești ale occidentalilor în special ale americanilor și ale alogenilor aciuiați la conducerea statului român alogeni ce joacă un rol complice în crima antinațională.

Se impune pentru viitorii agenți ai acțiunilor patriotice schimbarea punctului de aplicație al acțiunii și potențarea judiciară a acțiunii prin deschiderea unor acțiuni paralele în justiție împotriva agresorilor străini și împotriva complicilor lor interni.

Așa cum am fost băgați în această uniune antieuropeană a capitaliștilor într-un mod fraudulos deci nelegitim tot așa trebuie să ieșim recâștigându-ne independența națională. Așa cum am fost băgați în pactul criminal al Atlanticului de Nord fără consimțământul poporului român tot așa trebuie să ieșim fără consimțământul haitei americoide.

Noi nu avem nimic comun cu imperialismul și nu avem nimic comun cu agresarea altor state și popoare și de aceea noi trebuie să ne debarasăm de aceste infracțiuni capitaliste internaționale.

Trăiască Dacia liberă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: