Am condamnat

Am condamnat

 

Am condamnat la moarte, am condamnat la ştreang
Pe trădătorii ţării, pe ei, borfaşi de gang,
Căci ne-au vândut pământul, ne-au desfiinţat armata,
Toţi, fără remuşcare, ne-au tăiat beregata.
 
 
Am condamnat la moarte prin tragere în ţeapă
Pe toţi duşmanii ţării ce ne-au trimis la groapă,
Pe lifte mercenare ce ne-au furat din glie
Şi au distrus prin jafuri bogata Românie.
 
 
Am condamnat la moarte hoţi, securişti, farsori,
Ei ne-au vândut la Piaţă înstrăinând comori.
Am condamnat la moarte pe venetici şi regi
Ce-au complotat cu Vestul să fim târg de pribegi.
 
 
I-am condamnat la moarte pe cei ce-au îndrăznit
Să ne spurce pământul în timp nelegiuit.
La ştreang am condamnat chiar zece generali,
Ca trădători de ţară cu grad de criminali.
 
 
Am condamnat la scârbă pe câţiva preşedinţi
Care-au trădat poporul pentr-un pumn de arginţi,
La ştreang am condamnat Biserica şi popii
Jefuitori de ţară la fel ca interlopii.
 
 
Am condamnat la moarte pe cei cu mari averi
Făcute prin şantaj în doar cinci primăveri,
Am condamnat la ocnă pe laşşi turnători
Care au uneltit să n-avem sărbători.
 
 
Am condamnat la ştreang străinii şi fachirii
Care ne sabotează efortul re-unirii
Am condamnat uitării pe un plagiator
Căci învrăjbeşte Ţara ca un conspirator.
 
 
Virgil Ciuca
New York
16 februarie 2013
 
Anunțuri

1 comentariu

  1. dorin said,

    2013/07/18 la 3:01 PM

    In ciuda faptului ca unele cuvinte, pe site-ul dumneavoastra, suna bine…stau si ma minunez cum de unii oameni asa de „capabili” si „influenti” in mai multe „regime”, au reusit sa faca dintr-o Romanie „maiastra” bataia de joc a tuturor….si acum tot ei sunt cei ce se vaita!!? Parc’ar dori sa mai distruga o data Romania!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: