Closetizare sexuala

Una din activităţile circulare ale capitalistului român este closetizarea nevoii sexuale.

Această activitate este efectuată de un anumit tip de parazit social. El face parte din categoria paraziţilor capitalişti centraţi pe nevoia biologică a reproducerii umane.

            Există însă în această faună capitalistă o categorie care lucrează în informarea maselor. Funcţia lor socială este nu una bio-socială cum ar fi aceea a bordeliştilor. Funcţia socială a closetistului capitalist mediatic este să  gardeze sistemul capitalist într-un mod specific, anume prin coborârea vieţii şi activităţii psihice umane la nivelul animalic, al instinctualităţii sexuale. Această actiune face parte din activitatea mai complexă a degenerării spirituale a cetăţeanului obişnuit  degenerare de care are capitalistul nevoie ca de aer.

Simplificarea conştiinţei personale şi sociale şi reducerea la nivelul instinctelor reproductive este  calea către moarte a tinerelor generaţii zombificate de capitalismul postpucist român. Bineînţeles că agentul acestei acţiuni pretinde că face educaţie sau cel puţin divertisment când prostituează fete şi băieţi prin jurnale, radiodifuziune, televiziune. Noi însă cei care privim natural acestă lume înţelegem din a lor ocupaţie o activitate criminală ce nu face altceva decât să înjosească condiţia umană şi să-l distrugă pe cetăţeanul român.

Psihologic privit, tipul uman care se ocupă de acest veceu socio-sexual este de obicei proletarul fomist care are înclinaţii  perverse şi frustrări erotice. El este omul ales de capitalistul proprietar de instituţie de informare în masă care poate să intre în haznaua capitalistă în acestă zonă deoarece compoziţia sa sufletescă este cel puţin analoagă dacă nu cumva identică cu a debililor sau psihopaţilor pe care îi scoate din anonimat pe post de vedete şi modele pentru candidaţii la ratare umană. În fapt el se dezvoltă în sensul animalizării, proporţional cu acele creaturi pe care le amplifică social prin mediatizare. Totodată el creează monştri sociali capitalişti care în loc să se diminueze capătă profil grotesc şi se impun ca monumente criminale ale societăţii capitaliste postpuciste.

Folosul practic pe care îl obţin capitaliştii naţionali şi mai ales cei transnaţionali este reducerea potenţialului de acţiune legitimă a poporului. Poporul rămâne sau este adus în stadiu de populaţie, de gloată şi apoi de turmă.

Tehnica folosită de closetistul sexual capitalist este următoarea.  Anunţă public un şou adică un fel de discuţie de colţul ghetoului american cu câteva şoanţe şi libidinoşi. Aceştia antrenează un public predispus şi rău informat. Este faza stimulării tendinţelor animalice. Odată excitarea sexuală a publicului produsă ea va determina creşterea şi acapararea activităţii persoanelor stimulate sexual. Mecanismul psihologic al erotizării raporturilor interumane formează un curent ce circulă prin această canalizare sexuală, canalizare ce se extinde în reţea. Prin repetarea diversificată a emisiunii mesajelor sexuale se formează un public closetist după chipul şi asemănarea ţucălarului capitalist care a fost pus pe post de educator la postul jurnalistic, de radio sau televiziune.

Când sociologii ţucălari ai capitalismului constată solidificarea celui gen de public closetist sexual , „constată” totodată poporul român este un popor de libidinoşi sexuali şi că de fapt emisiunile sexuale sunt cerute de acest tip de public. Gata treaba este făcută. Pentru orice libidinisme manifestate în jurnalismul capitalist există justificarea că publicul le cere.

În acest mod s-a ajuns ca de la tinerii din 1900 care considerau lingerea organelor sexuale ca o spurcăciune, pe la jumătatea secolului XX să admită că lingerea vulvei şi sugerea penisului sunt acceptabile, iar acum regularea în gură, lingerea în fund şi regularea în fund au ajuns acte curente.

Probabil că capitaliştii nu se vor opri până la pedofilie, zoofilie,necrofilie ş.a.m.d.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: