Binefaceri imperiale

Pledoaria pentru violenta, moarte si razboi a “intelectualilor” GDS Liiceanu, Tismaneanu, Patapievici & Co si inclusiv a preotului-informator Iustin Marchis. Sorin Bogdan si Mile Carpenisan, scuturii vii la Televiziunea din Belgrad

May 9th, 2010

Sorin Bogdan, TARGET:

AWACS: Mama catre Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’ ! Aici e mana sarbilor. Distruge tinta ! F-16: Charlie Bravo catre Mama. Ce sa distrug ? Tractoare ? Masini obisnuite ? Repet: nu vad nici un tanc. Solicit instructiuni. AWACS: Mama catre Charlie Bravo. E o tinta militara. O tinta militara absolut legitima. Distruge tinta ! Repet: distruge tinta ! F-16: Charlie Bravo catre Mama. Am inteles. Lansez rachetele !”

Cotidianul britanic “The Express” a dezvaluit ca pilotul unui Harrier GR-7 al fortelor aeriene britanice, aflat in misiune in momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 in privinta unor posibile “pagube colaterale”. Dupa ce a survolat la joasa inaltime convoiul de refugiati, englezul i-a transmis prin radio ca, in mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.

(…)

Am cascat noi gura prin sediul RTS, dupa care directorul televiziunii ne-a poftit intr-o sala de protocol unde – spunea el – colegii sarbi vor sa ciocneasca un pahar cu noi. Ei bine, chiar in acel moment au inceput sa sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 si, in 5 minute, zambind incurcati, toti ziaristii si-au luat talpasita. In frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplacute. Am ras cu lacrimi vazandu-i cat de repede au uitat si de solidaritate si de vin si de tot. Imi amintesc ca, putin mai tarziu, mama lui Mile l-a sunat si ne-a certat ca radeam ca prostii in sediul RTS. Reporterii sarbi filmasera vizita de solidaritate si au difuzat stirea, in care apaream si noi, iar la Timisoara se vad programele televiziunilor sarbesti.

Cand ne-am intors la hotel, la o masa a barului ne astepta Nelu si cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu repros, Dragan ne-a intrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent in ce scop, aproba declansarea unui razboi. Nu am inteles ce voia sa spuna. Ne-a aratat un comunicat, semnat de cateva zeci de intelectuali romani, in sprijinul orientarii euro-atlantice a autoritatilor de la Bucuresti. “Ceea ce a derutat pe multi dintre cetatenii nostri si i-a impiedicat sa ia o pozitie limpede in actualul conflict din Balcani este ca impartim cu poporul sarb valorile credintei,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai ca Milosevic nu duce “un razboi sfant”, ci unul de epurare etnica, iar valorile ortodoxiei, pe care le impartasim cu poporul sarb, nu inseamna si coincidenta cu optiunile politice ale celor doua popoare. Structurile puterii noastre s-au pronuntat, de la bun inceput si cu admirabila consecventa, pentru NATO si Europa.”

N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informatiile pe care le avea si prin logica argumentelor. Nu era suparat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se intreba in numele caror valori, un grup de “proeminenti intelectuali” puteau sa sustina un razboi ilegal, declansat impotriva unui stat suveran, fara acordul Natiunilor Unite si doar in baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiana Amanpour, care “intamplator” este sotia lui James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de stat al Statelor Unite”. Integral la target: suntem scuturi vii si la televiziunea din belgrad

INTELECTUALITATEA SI RESTUL LUMII – O RUPTURA SOCIALA

Cu totii am fost, probabil, educati in ideea ca intelectualii sunt avangarda unei natiuni. O clasa creatoare, aparte, cu o contributie de exceptie la consolidarea sociala si spirituala a natiunii in care traiesc. Pentru motivele de mai sus, avand in istorie atatea exemple de intelectuali de exceptie, am invatat sa-i respectam si sa consideram cuvantul lor, un cuvant de invatatura.

Asa stau lucrurile in teorie. In Romania “democrata”, aristocratia intelectuala si culturala este separata, din pacate, de omul de rand, printr-o prapastie, aproape de netrecut. Omul din clasa de jos nu doar ca nu-l mai intelege, dar chiar il dispretuieste pe intelectual, iar acesta la randul sau alege sa intrerupa orice urma de dialog cu “vulgul”, inchizandu-se intr-un turn de fildes in care isi creaza o realitate paralela.

Dupa patru ani de lucru in fabrica, langa muncitori, autorul acestor randuri poate depune MARTURIE despre paralelismul celor doua lumi. O tensiune surda exista la granita intre realitatea muncitorului rupt de foame, depasit de o societate pe care nu o mai intelege, pe de o parte, si cenaclurile-dezbaterile filosofice ale intelectualitatii romanesti, sterile si inutile. In aceste conditii, reconcilierea si unitatea sociala sunt doar vise, iar instrumentul numit “societate civila” devine din ce in ce mai mult o secta.

Punctual, la agravarea situatiei a contribuit mult “optiunea societatii civile” fata de razboiul pornit acum 5 ani impotriva Iugoslaviei. Situandu-se la 180 de grade fata de romanul mediu, care se impotrivea ideii unui razboi in imediata vecinatate a tarii, intelectualii romani de elita au optat pentru sprijinirea actiunilor de forta. Esenta pozitiei lor a aparut in revista “22”, numarul 478 din 20-26 aprilie 1999, sub titlul “Optiunea societatii civile intr-un moment de cumpana”. Acesta era, de fapt, un gir moral dat actiunii – ilegale, imorale si antiumane – a NATO in tara vecina.

La cinci ani de la agresiunea contra Iugoslaviei, putem vedea cat de departe de rezolvare este problema pentru care atunci s-a pornit razboiul: situatia din Kosovo. Personal consider ca intelectualii ce au semnat APELUL PENTRU RAZBOI au gresit grav. Pentru a-si repara greseala si a fi iertati de cei care si-au pus sperantele in ei, ar fi absolut necesar sa-si ceara scuze. Cu siguranta insa, orgoliul nu le va permite acest lucru. Nu pot decat sa constat starea de fapt si sa insirui mai jos numele semnatarilor APELULUI LA CRIMA, spre improspatarea memoriei unora din noi si spre sublinierea, inca o data, a unei situatii triste: distanta uriasa intre intelectualii “societatii civile” si romanul de rand.

Bogdan I Stanciu, Aprilie 2004

TEXTUL COMPLET AL APELULUI LA CRIMA PUBLICAT IN “22″

“Istoria ultimei jumatati de secol a fost pentru Romania o lunga specializare in cosmaruri. Iar inainte, de cate ori am gresit, a trebuit sa platim tocmai pentru balbaielile noastre istorice, pentru optiunile caldute si, alteori, pentru imposibile neutralitati.

Se iveste acum ocazia, la sfarsitul acestui mileniu, sa avem o pozitie neechivoca si sa spunem apasat care este interesul pe termen lung a Romaniei. Niciodata nu i s-a oferit tarii noastre, ca acum, sansa de a-si alege istoria si de a arata care sunt valorile in care intelege sa creada: vrem sa ne orientam catre Europa si catre o Alianta stabile, capabila sa ne garanteze iesirea din interminabilul interludiu post-comunist, sau, prin “simbolul Milosevici”, optam pentru fostii comunisti care se agata de putere exploatand prestigiul sentimentelor nationale?

Ceea ce am trait in urma cu zece ani si am numit “revolutia noastra” nu s-a petrecut, credem, pentru ca aceasta tara sa ramana prizoniera imprevizibilului estic. Romania moderna nu s-a facut nici prin adoptarea constitutiilor asiatice si nici pin investitii de capital venite din Belarus. Romania moderna a fost produsul unei colaborari constante, vreme de peste sase decenii, cu formele de civilizatie si de cultura ale Frantei, Germaniei, Angliei, Americii si Italiei. Ce poate astepta in imediat Romania din partea Estului? Binefacerile mafiei rusesti care ne-ar invata cum se pot controla economia si structurile politice ale tarii fara sa mai fie nevoie de un regim communist declarat? Extravagantele dictatorului din Belarus? Tehnica neplatii salariilor cu lunile, precum in cazul minerilor siberieni? Ce altceva ne poate da deocamdata Estul decat colapsul, deruta si complexele sale?

Poate Romania sa-si astepte fericirea de la popoare “care nu au stiut niciodata sa se administreze la ele acasa si care, oricat ai privi in trecut, nu au cunoscut niciodata fericirea si libertatea?” (C.Milosz).

Romania nu se poate intoarce deocamdata cu bratele deschise catre acea parte a lumii care, de zece ani, nu a gasit de cuviinta sa-i ceara iertare, ei si celorlalte poopare din Estul Europei, pentru calamitatea istorica fara precedent la care acestea au fost supuse.

Este atunci nefiresc la zece ani dupa Revolutie sa apara in societatea romanesca voci ce par sa fi uitat esentialul in numele caruia revolutia a avut loc: a fost vorba, dupa stiinta noastra, de o Revolutie facuta pentru integrarea in Europa si impotriva acelui trecut care a insemnat o sursa constanta de nenorociri. Este oare societatea romana in stare sa uite ce s-a intamplat cu ea vreme de peste 4 decenii? Sa nu aiba ea elementarul instinct de conservare de a nu nazui catre locul istoric din care s-a abatut, in cateva randuri, asupra noastra napasta politica? Sau crede ca o pozitie ambigua, intr-un stil care s-a dovedit mereu falimentar, ne poate salva? Asa cum nu exista o a treia cale intre capitalismul liberal si centralismul comunist, nu exista pentru noi posibilitatea de a ramane suspendati intre NATO si convulsiile fostului imperiu sovietic.

Ceea ce a derutat pe multi dintre concentatenii nostri si i-a impiedicat sa ia o pozitie limpede in actualul conflict din Balcani este ca impartasim cu poporul sarb valorile credintei. Numai ca Milosevici nu duce un “razboi sfant”, ci unul de epurare etnica, iar valorile ortodoxiei pe care le impartasim cu poporul sarb nu inseamna si o coincidenta cu optiunile politice ale celor doua popoare: presedintele sarb, parlamentul si guvernul sarb vor sa constituie o Uniune cu Rusia si Belarus; structurile puterii noastre s-au pronuntat in schimb de la bun inceput pentru NATO si Europa.

In sfarsit, nu credem ca valorile democratiei sunt compromise, atunci cand se raspunde violentei cu alta violenta. Un barbat care intervine cand o femeie este batuta pe strada nu se degradeaza coborandu-se la violenta, ci se inalta anuland prin forta marsavia folosirii fortei impotriva celui neaparat. Trupele lui Milosevici exceleaza de ani de zile in ceea ce s-a numit “razboiul impotriva civililor”. Agresiunea unei armate impotriva copiilor si adultilor lipsiti de aparare se numeste barbarie, iar cand cele mai civilizate state ale lumii intervin pentru a curma aceasta barbarie, ele fac un act de civilizatie. Pentru copiii si adultii lipsiti de aparare care au cazut victime, in aceste zile, raspunderea o poarta cel care pune mai presus puterea sa decat soarta poporului sau.

Gabriel Liiceanu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Lucian Pintilie, Victor Rebengiuc, H.R. Patapievici, Horia Bernea, Mihai Sora, Dan Setlacec, Ioan Bruckner, Ioana Bruckner, Ion Vereanu, St. Aug. Doinas, Dan Grigore, Gabriel Andreescu, Stere Gulea, Stelian Tanase, Daniel Daianu, Dan Pavel, Radu Filipescu, Andrei Oisteanu, Mariana Celac, Augustin Buzura, Gabriela Adamesteanu, Rodica Palade, Mircea Fonta, Gelu Ionescu, Alexandru Lazarescu, Tudor Marian, Mihnea Berindei, Nicolae Prelipceanu, Doina Cornea, Eugen Uricaru, N.C. Munteanu, Denisa Comanescu, Florin Gabrea, Miahi Maniutiu, Ion Vianu, Mircea Martin, Sorin Marculescu, Sorin Antohi, Vladimir Tismaneanu, Paul Cornea, Dorana Cosoveanu, Victor Barsan, Thomas Kleininger, Iustin Marchis, Dan Oprescu, Crina Cosoveanu, Stefan Iordanescu, Ioan Muselea, Alexandru Vlad, Radu Mares, Nicolae Boeriu, Ioan Macavei, Catalin Stefanescu, Cornel Taranu, Octavian Hoandra, Marius Alexandru, Stefan Borbely, Zoe Popa, Adrian Marino, Maria-Ruxandra Lupu, Ioan Grigore Nicoara, Peter Baranyai, Csep Alexandru, Vasile Gogea, Ruxandra Cesereanu, Cezar Pop, Lidia Bote-Marino, Ovidiu Pecican, Iosif Viehman, Aurel Olteanu, Liana Rusu Marta, Mircea Oliv, Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Virgil Podoaba, Emil Galaicu-Paun, Carmen Cristian, Monica Ghet, Daniela Taranu, Liliana Bocu, Mircea Barsan, Adriana Muresian, Radu Cristian, Ioan Virgil Ispas, Narcis Neaga, Radu Nechit, Sanda Negrutiu, Daniela Proinov, Mircea Mihaies, Daniel Vighi, Calin Anastasiu. ”

Textul aparut in “22”, nr. 16 (478), 20-26 aprilie 1999

Pagina dedicata implinirii a 5 ani de la razboiul din Iugoslavia

Sursa Foto: http://www.thehemperor.net/balkans.html

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Sursa: roncea.ro
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: