Surprize prin Europa

Într-un discurs susţinut astăzi în faţa colegilor săi europarlamentari, preşedintele PRM a explicat că la baza crizei stă Mafia.

“Doamnelor şi domnilor, cauza majoră a crizei este Mafia. Am să vă dau cîteva exemple din ţara mea, România, şi vă rog să mă credeţi că, în calitate de scriitor şi istoric, care conduce un cotidian şi o revistă săptămînală, ştiu bine ce vorbesc. Din anul 1990 şi pînă azi au fost privatizate fraudulos cca. 6.000 de întreprinderi, evaluate la 700 de miliarde de euro. Din păcate, din aceşti bani s-au încasat pînă acum doar 7 miliarde de euro, aşadar 1%. În multe cazuri nici n-a fost vorba de privatizare, ci de transferul unor valori din proprietatea Statului Român în proprietatea altor state – adică etatizare. Asta nu mai este economie de piaţă, ci economie de junglă”, a declarat Corneliu Vadim Tudor în Parlamentul European.

Acesta a lansat şi un avertisment: “Situaţia se repetă în mai multe ţări din Balcani, unde Mafia locală s-a înfrăţit cu Mafia transnaţională într-un cartel al crimei organizate. La fel ca acum 100 de ani, Peninsula Balcanică stă pe un butoi de pulbere. Flacăra protestelor sociale se poate extinde, rapid, din Grecia la celelalte ţări din zonă. Dacă în Secolul XX se vorbea despre exportul de revoluţie – în Secolul XXI putem vorbi despre exportul de faliment. Foametea este cel mai puternic agent electoral din Istorie. Noi trebuie să deplasăm accentul de pe lupta împotriva corupţiei – care este o abstracţiune – pe lupta împotriva corupţilor.
Starea de spirit a populaţiei e din ce în ce mai proastă şi dacă nu vom reuşi să oprim jaful din ţările noastre, atunci proiectul generos al Uniunii Europene se va prăbuşi ca un castel de nisip. Există, totuşi, o salvare: la o asemenea răscruce istorică e nevoie de soluţii radicale. Mafia nu trebuie să fie sub control – Mafia trebuie să fie sub pămînt!”.
Sursa:  ziare.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: