Părinţii

1

Au întrebat acei ce deseori au vrut

Ca mâna noastră milă să cerşească:

Ce sunet e în voi de-l credeţi sfânt?

Şi au răspuns părinţii: limba românească.

Asupra ei au zăbovit sfios

Bărbaţi cu gând curat de sărbătoare

Şi s-au zidit în mândre ctitorii

Veacuri la rând, iubind fără-ncetare.

Şi deseori pentru credinţa lor

Izbiţi de fier au fost şi traşi pe roată

Crezând că Ţara va putea fi smulsă

Din oasele şi carnea lor curată.

Când n-au putut să ţină pana grea

În mâna lor bolnavă de iubire

Cu unghia au scris: sunt zugrăviţi

Pereţii veacului  cu-a lor gândire.

Aşa a fost. Deodată s-au deschis

Toţi merii pregătiţi de sărbătoare

Şi sângele deodată a strigat:

Acasă sunt între Carpaţi şi Mare.

2

Astfel părinţii noştri-au socotit

Să scrie cel dintâi cuvânt: Iubire-

El să ne fie matcă şi din el

Ca fluviul să pornim, fără oprire.

Aşa au spus. Dar iată că s-a întâmplat

Că  în loc să-nalţe ziduri şi să are

Au trebuit s-adoarmă în armuri,

Să-mbătrânească doar pe cai călare.

Şi-abia scriseseră iubire şi-au fost

Împinşi să scrie dedesupt: Veghere.

Şi mamele albind din veac în veac

S-au stins plângându-şi fii cu durere.

DAN VERONA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: