Ministerul distrugerii naţionale

Mai multe unităţi militare ale Armatei din toată ţara, printre care Argeş, Constanţa, Hunedoara,Covasna, Gorj, Braşov, Alba, Sibiu, Vaslui, Sălaj, Dâmboviţa sau Cluj, care gestionează stocuri de muniţie expirată, vor participa la programul Ministerului Apărării.
Practic, din depozitele de armament ale MApN-ului va fi scos la casat un întreg arsenal, pe listă figurând 83 de elemente de muniţie. Astfel vor fi distruse, printre altele, 161.496 de grenade de mână ofensive, zeci de mii de proiectile de diferite calibre, aproximativ 150 de rachete antitanc, 219 rachete antitanc „Maliutka” şi 200 de rachete cu bătaie mică, peste 500 de rachete navale, aproximativ 500 de bombe antisubmarin şi peste 1000 de bombe explozive, peste 3000 de proiectile calibrul 85 mm, peste 15.000 de mine antitanc şi 185 de rachete chimice de instrucţie.

Potrivit anunţului de atribuire postat pe http://www.e-licitaţie.ro, MApN va cheltui 27.817.853 de lei cu TVA inclus, adică aproximativ şapte milioane de euro, bani ce vor fi împărţiţi de două companii. Pentru serviciile prestate, Compania Naţionala RomArm va încasa 21.570.602 lei, în timp ce 6.247.250 de lei vor ajunge la Uzina Mecanică Băbeni.

Potrivit site-ului propriu, Uzina Mecanică din Băbeni are ca obiect de activitate-pe lângă distrugerea muniţiilor expirate şi producţia de scaune de lemn, birouri din PAL, mobilier de grădină sau debitarea de cherestea.

Contractul a fost atribuit în data de 30 iulie, cele două companii având la dispoziţie şase luni pentru a distruge zecile de mii de muniţii expirate scoase la casat de Ministerul Apărării.

La bilanţul pe anul 2008, ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a declarat că MApN a distrus anul trecut 578 de vagoane de muniţie, din care 207 prin resursele proprii ale Armatei. La această cantitate se adaugă alte 97de vagoane de muniţie, care au fost valorificate prin intermediul Romtehnica. De asemenea, au fost neutralizate 60 de tone de substanţe chimice periculoase provenind tot de la unităţi ale Armatei.

Ministrul Stănişoară a spus că există un program multi-anual pentru perioada 2009-2015 care prevede alocarea a 162,9 milioane lei pentru distrugerea muniţiilor şi a substanţelor periculoase.
sursa: realitatea.net
_________________________________________________

Au cheltuit milioane de euro ca să le facă, cheltuiesc milioane de euro pentru a le distruge vor cheltui milioane de euro pentru a face alte arme iar pe România au lăsat-o cucerită fără luptă Ministerul Apărării Imperialiste.
Români mai acceptaţi să munciţi pentru aceşti trădători?

Anunțuri

1 comentariu

  1. Ion Tcaci said,

    2009/08/10 la 9:56 PM

    Decat sa se plateasca pentru a distruge aceasta munitie „expirata ” mai bine s-ar vinde si s-ar lua ceva bani pe ea , talibanii in Afganistan si astazi lupta cu armament din anii 80 ramas din timpul invaziei sovetice si vad ca se descurca destul de binisor baietii


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: