Pseudoştiinţă psihologică

O definiţie obiectivă, reală a psihicului, o definire ca redare a unei existenţe încă nu poate fi găsită în scrierile de specialitate. Cauza acestei stranii situaţii este aceea că nu s-a descoperit materia din care este constituit psihicul, substanţa lui specifică.

Unii autori neagă existenţa psihicului pe motiv că nu este cognoscibil  direct prin mijloace obiective.

Diverşii autori care încearcă a circumscrie psihicul ca existenţă sunt nevoiţi să se menţină în sfera   fenomenalului, perceptibilului, limitându-se la descripţii exterioare prin redarea manifestărilor indirecte ale psihicului.
Alţii uită că sarcina cunoaşterii ştiinţifice este să definească riguros obiectul de care se ocupă şi după eşecul definirii directe a existenţei pshicului trec la descrierea şi explicarea diferitelor tipuri de manifestări psihice, la descrierea relaţiilor şi funcţiilor psihicului dezvoltând o imensă cantitate de informaţii despre ceea ce nici măcar nu au definit. În această direcţie sunt ilustrative ,,definiţiile,, date psihicului de autori ca Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate.

În ,, Psihologie,, manual de liceu clasa a-X-a, 2005 Mielu Zlate arăta că psihicul este o formă.
Anume  psihicul este o formă de reacţie. Psihicul este o formă de reacţie a organismului la solicitările mediului, formă având  ca scop adaptarea organismului la mediu. Această formă de reacţie este una din multele forme de reacţie la mediu a organismelor de-a lungul evoluţiei biologice. (Zlate, 2005, p. 13)
În primul rând să reţinem că formele au scop.
Se menţionează în ordine cronologică la organismele vegetale  reacţia ca fotosinteză sau ca tropism. La organismele animale se remarcă forme mai evoluate de reacţie ca iritabilitate, excitabilitate, instinct, reflex şi altele.

Forma de reacţie ,,pishic,, a apărut la animalele care au sistem nervos denumite cefalopode. La rîndul său această formă de reacţie a organismului la mediu a parcurs o succesiune de faze evolutive, succesiune determinată de condiţiile schimbătoare ale mediului în care organismul a trăit.

Se susţine că pishicul este formă a vieţii de relaţie adică a vieţii trăite de organism în legătură cu împrejurările în care se află. În sprijinul acestei idei se afirmă că psihicul are sursa  şi expresia sa vitală  în realitatea exterioară.
Deci psihicul are sursa şi expresia în relaţia cu mediul dar ce este psihicul nu se demonstrează.

Se argumentează că  la întreruperea contactului cu realitatea exterioară activitatea psihicului s-ar perturba.
Reamintim că această definiţie deşi generală se menţine în zona observabilului nedefinind substanţial psihicul.

,,Psihicul este un rezultat, un produs, o funcţie a materiei superior organizate care este creierul. Deşi psihicul are un suport material-cuantic, energetic, fizico-chimic, electrofiziologic, neurologic, el nu se confundă cu acesta,, (Zlate, 2005, p 13)

Deci psihicul este produs al creierului. Creierul produce psihic. Dar ce este acest produs al creierului?
Psihicul este o funcţie. Deci există funcţia de psihic. Funcţia de psihic este exercitată de creier.

Psihicul are suport material dar nu se confundă cu suportul material.
Cine nu îl confundă? Sau poate nu trebuie confundat cu suportul său. Să presupunem că nu îl confundă nimeni pe psihic cu suportul său care este material şi implicit îl distingem de suportul material deci suntem obligaţi să îl considerăm nematerial. Dacă psihicul este nematerial atunci nu există identitate între psihic şi materie. De aici decurge concluzia logică: psihicul nu trebuie identificat cu o existenţă materială. În consecinţă psihicul nu este decât o existenţă nematerială. Dar fiind un produs al materiei aceasta presupune că materia produce nematerie adică ceva total diferit de ea însăşi. Este o trecere a ceva în opusul său. Presupunînd că materia este universală trebuie să admitem că materia negându-se pe sine s-a transformat din existenţă în nonexistenţă. În consecinţă psihicul este nonexistenţă.  Această consecinţă ar explica imposibilitatea definirii sale ca obiect existent. Pentru a putea defini psihicul ca entitate existentă trebuie să permitem să existe în Univers atât materia cât şi nemateria. În cazul acesta materia nu mai este universală ci este doar existenţă particulară alături de nematerie  care este o altă existenţă particulară care este psihic. Deci Universul are o compoziţie duală materială şi nematerială. În acest caz psihicul fiind o existenţă particulară el poate fi definit ca existenţă specifică printr-o definiţie reală: psihicul este cutare existenţă. Autorul nu dă o definiţie reală a unei existenţe.

Neatacând problema la bază adică nedefinind obiectul real autorii se văd nevoiţi a continua substituţii de definiţii după cum urmează.

,, Psihicul reprezintă o altă expresie a activităţii nervoase superioare, a activităţii reflexe a creierului.,, (Zlate, 2005, p 13)

Psihicul este deci o expresie.
Activitatea nervoasă superioară are diferite expresii din care una este psihicul.
În sprijinul afirmaţiei că activitatea reflexă a a creierului produce această expresie care este psihic aduce argumentul  că orice tulburare a funcţionării neurocerebrale produce tulburare  a activităţii psihice. Dar ni se atrage atenţia să nu înţelegem că procesele din creier determină activitatea psihică. Deci activitatea creierului produce psihicul dar nu îl determină. Deci ceea ce produce nu determină.
Creierul, scrie autorul nu este izvorul vieţii psihice ci doar organul prin care fiinţează viaţa psihică. Cauza psihicului este în realitate. ( Pute să fie în irealitate?) Se înţelege că realitatea nu este în creier ci în afara lui, în creier fiind altceva decât realitatea). Realitatea acţionează din exterior prin intermediul materiei superior organizate asupra psihicului. Creierul  printr-o anumită funcţionare (cauzată din exterior) face să apară o anumită funcţie  a sa care este psihicul.
Psihicul este o construcţie subiectivă (internă, mintală), a realităţii obiective care se exteriorizează în comportament (Zlate, 2005, p. 14)

Această definiţie ne spune că există un subiect care construieşte psihicul adică există o minte care construieşte o entitate numită psihic entitate care apoi iese din minte şi se concretizează în exterior.

Se dă o definiţie negativă a psihicului care arată ce nu este psihicul nu ce este el după cum urmează.

Psihicul nu este o copie a realităţii ci o filtrare a realităţii prin ansamblul de trebuinţe, necesităţi, etc.
Deci psihicul este un produs care trece prin filtrele  motivaţiilor care preexistă psihicului. Abia după ce realitatea trece prin filtrele motivaţiei se constituie psihicul.
Aici psihicul se reduce la un anumit fenomen psihic şi anume acela de transformare a realităţii exterioare în psihic după ce anumite elemente ale subiectivităţii preexistente psihicului alege o parte din realitate care va fi făcută psihic.

Caracterul subiectiv a psihicului constă în :

1. Apartenenţa psihicului la un subiect.

Aceasta presupune preexistenţa subiectului faţă de psihic.

2. Psihicul selectează, aproximează obiectul în funcţie de particularităţile personalităţii;

Se presupune preexistenţa personalităţii pentru apariţia psihicului.
3. Psihicul reprezintă transpunerea şi traducerea pe plan mintal a realităţii, înconjurătoare, a obiectivului în subiectiv fiind o modelare informaţională  a lumii şi a relaţiilor cu lumea;

Se presupune preexistenţa minţii, a subiectului ca o condiţie pentru apariţia pshicului.

4. Psihicul are un caracter prin excelenţă activ ;  se realizează prin intermediul unor operaţii de mânuire, prelucrare, etc.

Omite fenomene psihice pasive: ca de exemplu visul din timpul somnului.

5. Caracter constructiv şi transformator  realizat în plan ideal prin combinare şi recombinare mintală.

Psihicul este condiţionat şi determinat social-istoric

Psihicul se raportează la lumea oamenilor; condiţiile vieţii sociale,  particularităţile economice,, culturale,spirituale ale societăţii în care trăieşte individul.

Societatea umană furnizează individului conţinutul vieţii psihice, cadrul de manifestare al vieţii psihice,condiţiile şi mijloacele de realizare a ei.
Implicându-se şi inserându-se în conjunctura concretă a vieţii sociale omul şi viaţa psihică vor apare în final ca expresie a societăţii ca produs al istoriei.

Argumente

1. Izolarea completă a individului de mediul social face ca pshicul acestuia să rămână la stadiul de psihic animal:

2. Filogenetic psihicul uman  (conştiinţa) a apărut ca urmare a inflenţei factori sociali cum sunt munca şi limbajul;

3. Psihicul  uman se dezvoltă continuu şi în ritm intens sub influenţa factorilor sociali deşi evoluţia biologică generală a omului este în linii mari încheiată;

(Este fals: evoluţia biologică a omului nu este încheiată în linii mari.)

4. Copii cu înzestrare asemănătoare  şi cei cu înzestrări diferite au evoluat  psihic fiecare  corespunzător particularităţilor mediului social.
5. La om nu există biologic pur ci biologic filtrat prin social.
De exemplu omul îşi satisface o necesitate biologică după anumite reguli.
_______________________________

Învăţaţi psihologie de la Universitatea Bucureşti care v-a făcut acest manual?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: