3. Zamolxe


Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi toate erau una;

Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu Zalmoxis , încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui azi plecăm a noastre inimi ?

El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape, puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenirii izvor de mântuire;

Eminescu

Anunțuri

3 comentarii

  1. 2010/03/25 la 8:12 AM

    Te invit în grupul fb „Mişcarea Virtuală DACIA”

  2. Adrian said,

    2010/07/22 la 9:11 AM

    Nu inteleg de ce trebuie sa modifici poezia celui mai mare roman?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: