Îmi pare rău că intelectualitatea română nu atacă modul mârşav de a trăi. Aşa-zisa intelectualitate română în loc să trăiască să patimească pentru adevăr pentru bine şi pentru frumos îşi subordonează cultura necesităţilor animalice ale trupului trăind în zona biologică preponderent. De aceea propovăduiesc eu viaţa umană adică spirituală anume acea viaţă centrată pe cunoaşterea adevărului, pe făptuirea binelui, pe contemplarea frumosului. Nu par a fi înţeles. Cu această ocazie eu repet esenţa autenticităţii vieţii individuale: orice adevăr câştigat tebuie să fie convertit în normă de acţiune şi orice situaţie astfel creată trebuie trăită cu toată fiinţa. În raport cu acest mod de a fi manifestările intelectualiste nu apar decât ca exhibiţii, istericale feministe, infantilisme.
