3. Zamolxe

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi toate erau una;

Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu Zalmoxis , încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui azi plecăm a noastre inimi ?

El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape, puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenirii izvor de mântuire;

Eminescu